Juniorii Climb Again la BMC Paraclimbing 2015 [UK]

Status: Finantat

Vrem să selecționăm doi dintre sportivii cu deficiențe de vedere și să participăm, pentru prima oară în istoria cățăratului românesc, la o competiție internațională de paraclimbing - BMC Paraclimbing 2015 în Londra.

Suma:

4,914 RON

Galantomi:

3

Donatii:

86

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Prima noastră grupă de copii cu deficiențe de vedere, cu care lucrăm deja de doi ani, a mai trecut un prag de maturizare sportivă. După un sezon 2014-2015 plin de demonstrații și participări oficiale la competițiile locale de cățărat, din echipa Climb Again au început să se desprindă, dincolo de rezultatele terapeutice, și câteva vârfuri cu motivație pentru performanță.

Anul acesta vrem ca cei mai buni sportivi dintre copiii cu deficiențe de vedere să ajungă la prima lor competiție în afara țării, reprezentând pentru prima oară România la categoria paraclimbing.

Planul nostru este să selecționăm doi copii cu vârste de 13-14 ani care să meargă cu antrenorii lor la etapa din Londra a BMC Paraclimbing 2015, pe 13 octombrie 2015. Strângem aici bani pentru biletele de avion, transport local și diurnă.

Seria de evenimente BMC Paraclimbing este organizată de asociații care au aceeași misiune ca a noastră în Marea Britanie. Pentru britanici, BMC Paraclimbing este și o oportunitate de selecționare pentru echipa națională de paraclimbing: https://www.thebmc.co.uk/BMC-paraclimbing-series-2015.

Credem că este important pentru sportivii cu deficiențe să cunoască cât mai des atmosfera competițională, precum și să facă schimb de experiență cu sportivi din alte țări - atât pentru o mai bună înțelegere a esenței sportului, cât și pentru amplificarea motivației și dezvoltarea abilităților de viață. BMC Paraclimbing pare o primă ocazie perfectă. Hai să îi ajutăm să ajungă acolo.