Un pas mai departe, sus pe Mont Blanc

În luna decembrie 2019, România înregistra o premieră: prima ascensiune a unui alpinist nevăzător pe Kilimanjaro. Alex Benchea, alături de ghidul montan internațional Cosmin Andron au plecat pe 10 decembrie în Africa, iar pe ….  decembrie Alex și Cosmin au ajuns sus, pe acoperișul Africii. Acesta a fost primul vis al lui Alex. 

Anul acesta, Alex vrea să își îndeplinească un nou vis și să aducă o noua premieră pentru România: o expediție pe ghețar, în Mont Blanc, alături de ghidul internațional Cosmin Andron, dar și de Răzvan Nedu, coleg de la Clubul de escaladă Climb Again.

Alex Benchea nu vede și totuși, uneori, vede mai departe decât unii dintre noi și-ar imagina. Are 20 de ani și s-a născut nevăzător, dar acest lucru nu a fost nicicând o limitare. Copilăria și-a petrecut-o la Adjudeni, județul Neamț, unde natura și-a făcut loc în sufletul lui. “Am un frate geamăn, care vede, și mai am trei frați și o soră. În copilărie nu stăteam mult în casă. Trăiam la țară, aproape de Siret – astfel că ieșeam adesea în natură, explorăm împrejurimile”, povestește Alex. A venit apoi adolescența și Alex a urmat liceul de filologie la Târgu Frumos. Alex este sportiv legitimat la Clubul de escaladă Climb Again și este membru al Lotului Național de Paraclimbing.

“Mulți oameni din jurul meu sunt uimiți că reușesc să fac multe lucruri singur, de la gătit la mers cu avionul. De altfel, interacționez mult cu oameni fără dizabilități. Și îmi imaginez că nu am nici eu vreo dizabilitate”, mărturisește Alex.

Răzvan Nedu vede 1% și zice despre sine că ”vede un pic”, dar prin toate acțiunile sale ne arată tuturor că se poate. Se poate să visezi și să ai încredere în visele tale, se poate să întâlnești oameni care te ajută necondiționat, se poate să îți găsești drumul în viață pentru că îți urmezi o pasiune. ”La escaladă am descoperit o nouă lume de care am devenit dependent pentru că merg la antrenamente zilnic. Este o lume sinceră, care se bazează pe respect şi încredere. Lumea noastră nu se bazează pe aparenţe, contează doar ce spun și fac”. Spune Răzvan. Se cațără de 4 ani și este medaliat la competiții naționale și internaționale.

Astăzi, Răzvan știe că depinde și de el ca statistica să se schimbe. 9 din 10 copii cu deficiențe de vedere nu ies singuri din casă. Folosirea bastonului alb și cursurile de mobilitate sunt rare, de aceea Răzvan vizitează școlile speciale pentru deficienții de vedere pentru a sta de vorbă cu elevii. Săptămânal antrenează aproximativ 50 de copii cu deficiențe de vedere și este o sursă nesecată de inspirație pentru ei.

Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul

Statistica spune că 9 din 10 copii și tineri cu deficiențe de vedere nu ies din casă. Dar suntem siguri că împreună putem schimba statistica, oferind exemple de tineri total nevăzători sau foarte slab văzători care reușesc să depășească imposibilul.

Expediția lui Alex Benchea pe Kilimanjaro a fost și continuă să fie sursă de inspirație pentru copiii și tinerii cu deficiențe de vedere din România. Alex a stat de vorbă cu zeci de tineri nevăzători, le-a povestit despre expediție și vise care devin realitate. 

Răzvan, pe de altă parte, vizitează periodic toate cele 7 școli speciale pentru deficienții de vedere pentru a sta de vorbă cu elevii, dar, cel mai important, pentru a-i scoate din rutină. Le pune în mână bastonul alb și îi scoate pe puștii mai mari sau mai mici afară, în lumea reală, pentru a-i duce la sala de cățărat. Aici este la el acasă.

De când este antrenor, a învățat copii din toată țara să se cațere. Pe alții, i-a motivat să iasă din casă și să aibă încredere în ei și în bastonul alb. Vrea să-i învețe pe ceilalți ceea ce face și el aproape zilnic, să depășească barierele impuse, de ei și de societate. Săptămânal antrenează aproximativ 50 de copii. “Când îi învăț oamenii să se cațere, mă uit la conturul lor și îmi dau seama de ce are nevoie corpul lor pentru a se echilibra.”

O expediție pe ghețar, a doi sportivi români cu deficiențe de vedere vă reprezenta un pas imens pentru comunitatea tinerilor nevăzători. Așa creem modele, surse de inspirație credibile și tangibile, perspective de a schimba statistica.

Rezultate dorite în urma implementării proiectului

Schimbarea mentalității că tinerii și copiii cu deficiențe de vedere sunt condamnați să stea în case. Oferirea de exemple clare că voința se educă și poate să ducă foarte sus.

[ Show more ]
Galantomi:

0

Donatii:

0

Suma:

0 RON

Evenimente fundraising

Pagini fundraising