Misiunea noastră
[For English, please scroll]
Activitatea noastră, susținută aproape integral prin muncă voluntară, e împărțită în cinci direcții:
1. cursuri avansate de escaladă pentru copii cu deficiențe senzoriale, motorii si psihice: peste 300 de copii și adolescenți cu nevoi speciale au practicat alături de noi escalada, care i-a ajutat în dezvoltarea motricității și orientării, a memoriei și capacității de planificare, precum și a încrederii în sine și în ceilalți – antrenori și colegi deopotrivă.
2. terapie pentru copii cu afecțiuni din spectrul autist: lucrăm cu copiii în ședințe restrânse, în care cățărarea devine un joc care stimulează atenția și reduce hipotonia, care activează empatia și încrederea față de străini.
3. ședințe de inițiere pentru tineri și adulți dezavantajați: ne-am propus să promovăm escalada în rândul a cât mai multe asociații care lucrează cu persoane vulnerabile și să le aducem la ședințe de inițiere în cățărare, pentru a le deschide tinerilor apetitul pentru sport pe de o parte și a întări relațiile organizaționale în societatea civilă de alta.
4. demonstrații și competiții de Paraclimbing: suntem nelipsiți de la concursurile pe care comunitatea de cățărători le organizează în toate sălile de escaladă din București. Fie că este un eveniment de club sau o etapă competițională în cadrul campionatelor naționale, copiii cu nevoi speciale antrenați de Climb Again fac demonstrația progresului lor, se cațără cot la cot și socializează cu sportivii, copiii și adulții tipici prezenți.
5. proiecte de awareness.
Am închegat deja o echipă de performanță de 8 copii și juniori cu deficiențe și ne concentrăm toate eforturile pentru a-i pregăti pentru sezonul competițional internațional 2017-2018: mai multe antrenamente, mai multă rodare la competiții locale și planuri pentru cantonamente în natură.
***
Our work, supported almost entirely through voluntary work, is divided into 5 main areas:
1. advanced climbing courses for children with sensory, motor and mental impairments: over 300 children and teenagers with special needs have practiced climbing with our support; this activity has helped them develop their motor skills and focus, their memory and planning abilities, their self-confidence and the trust in others – coaches and peers alike.
2. herapy for children with autistic disorders: we work with these children in small dedicated groups, through which climbing becomes a game that stimulates focus and attention and reduces hypotonia, developing empathy and trust towards strangers.
3. initiation sessions for disadvantaged youth and adults: we intend to promote climbing among as many associations as possible that work with vulnerable people, and bring them to climbing initiation sessions, to open their appetite for sports and to strengthen organizational relationships within the civil society.
4. Paraclimbing demonstrations and competitions: we never miss a competition organized by the climbing communities within the Bucharest climbing halls. Whether it is a club event or a competitive stage of the national championships, the children with special needs that have been trained by Climb Again demonstrate their progress and ambition, climbing and socializing alongside competing athletes, children, youth and adults.
5. awareness projects.
We have already formed a performance team of 8 children and juniors with deficiencies and we work hard to prepare them for the 2017-2018 international competition season: more trainings, more participation in local events and plans for outdoor climbing camps are being developed.
Proiecte
Asociația Club Sportiv Climb Again
Proiectul 7 Summits!
Asociația Club Sportiv Climb Again
Terapie gratuită prin escaladă pentru 50 de copii cu deficiențe neuro-motorii
Asociația Club Sportiv Climb Again
Cursuri gratuite de escaladă pentru copii cu deficiențe de vedere
Asociația Club Sportiv Climb Again
Ascensiunea pe Varful Aconcagua (6.962m)
Asociația Club Sportiv Climb Again
Razvan Nedu
Asociația Club Sportiv Climb Again
Un pas mai departe, sus pe Mont Blanc
Evenimente fundraising
Cursuri gratuite de escaladă pentru copii cu deficiențe de vedere @ Dăruiește ziua ta ~ 2023
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Proiectul 7 Summits! @ Semimaraton Gerar ~ 2023
Semimaratonul Gerar a devenit un eveniment de tradiţie printre alergătorii din România, fiind pentru mult timp prima competiţie de alergare a anului.
Cursuri gratuite de escaladă pentru copii cu deficiențe de vedere @ Maratonul 1 Decembrie ~ 2022
În memoria românilor care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918, de Ziua Naţională a României, pasionații de mișcare sunt invitați să participe cu inima la “Maraton 1 Decembrie”.
Ascensiunea pe Varful Aconcagua (6.962m) @ Dăruiește ziua ta ~ 2022
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Ascensiunea pe Varful Aconcagua (6.962m) @ Dăruiește ziua ta ~ 2021
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.
Echipa Climb Again pe Varful Elbrus @ Un obicei Galantom - 30 day Challenge ~ 2021
Te provocăm ca timp de 30 de zile să renunți la un obicei care nu îți face bine, sau să încerci să adopți unul care îti face bine și, în același timp să faci și tu bine altora, sprijinind o cauză caritabila. Îți vei îndemna prietenii să te susțină donând și, în felul acesta, vei avea o motivație puternica în plus ca să îți duci provocarea până la capăt. După 30 de zile este mult mai probabil că această încercare să devină un obicei bun.
Pagini fundraising
Fă-le un cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua unei cauze dragi mie. Cel...
Particip la Semimaraton Gerar #2.1 ~ 2023 pentru Proiectul ”7 Summits!” al celor de la Climb Again
Ca și în viața cotidiană, și în sport, persoanele cu dizabilități sunt nevoite să facă față unor provocări care pot să le limiteze independența și inc...
Particip la Alergare 10.8 km Gerar #2.1 ~ 2023 pentru o cauza draga mie
In 2019 am alergat pentru prima si singura data pentru o cauza draga mie. Atunci a fost si ultima data cand am mai participat la o competitie de alerg...